**Tu esti… ♥+♥=♥
Tu esti tacerea credintelor mele
Pe care le risipesc si le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheama
Cu fiecare surâs ce te-asteapta.
Tu esti un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub ploapa caruia se zbat
Vonurile însangerate ale visurilor.
Tu esti poate însusi dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-si apele
În frânturile surâsului tau.
Îti port uneori pasii în priviri
Si surasul în joc de petale,
Îti darui zambete si-ti fur amintiri
Ascunse în soapte domoale.
Sunt zâmbet si lacrimi pe-acelasi obraz
Sunt râs si durere si vise,
Sunt pusa pe sotii si-s plina de haz
Si-s trista de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sarutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopti de april
Sunt prima si ultima floare
Sunt mâinile tale duioase si reci
Sunt noaptea ce nu o poti rosti
Sunt visul purtat în gand de-amândoi
Sunt miezul de noapte si norii de zi.
Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminata,
Un pas descult pe o plaja fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisa dar niciodata citita,
O mâna alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastra deschisa
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghetat fara rost
În ierni de asteptare.
Tu esti dimineata alba care-si lipeste
Trezirile reci si moi de geam,
Tresarindu-mi tacut în perdele
Stiind ca tu esti tot ce am.
Tu esti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsa într-un apus de nedeslusit,
Rostagolindu-si visator chemarile
Spre alte chemari.
Tu esti cu ochii umezi
De surâsul stelelor,
Ce tremura adânc de dureros în mine
Cand soaptele mele ti le daruiesc.
Tu esti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stapanesc si pe care
Încerc îngenunchiat sa o aleg în cuvinte.
Tu esti primavara cu inimi înflorite
Rasfirand crengile de cais,
În fiecare fereastra
A ochilor mei înfrigurati care te asteapta.
Tu esti rasuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi îngenunchiaza furtunile
Cu tot atâtea rasarituri pentru iubirea Ta.
Tu esti ploaia copacilor
În tremurul serii de toamna,
Si cantecul meu
Te leagana în brate mângâietoare.
Tu esti iarna cea pustie
Ce ma frange în fiecare despartire,
Cu ochi straini si plecari nedefinite
Spre tarmuri stinse de dor.
Tu esti lumina din fiecare floare a gradinii mele
Care se infioara sub numele tau,
Si-si înalta miresmele
În sonoritatea alba a unei chemari.
Tu esti taria ce se ridica în copacii mei
Si le înfloreste crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilaresc.
Tu esti cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns întrebarilor mele
Dincolo de farâma de luna oprita în geam.
Tu esti pasul nehotarât
Al strazilor mele înfrigurate,
Din diminetile când te asteptam
Cu aripi înaltate în zbor si ochii înlacrimati de durere.
Te iubesc cum iubesc diminetile
Pure si adevarate care-mi urca-n vine,
Ca un cantec închis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tau.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-si înalta culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Si greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe fruntile noastre,
Ca un cantec urias de mâine
Ce ne uneste visurile.
Ma întreb de-i cu putinta
Ca tu sa ma iubesti
O ! Tu cea cu ochii
Atât de limpezi si frumosi.(George Sovu)
