Ascultă ploaia, ce frumos recită! Poemul ei întreg să te cuprindă, Să-ți fie ființa pururi fericită, Prin ea atâtea doruri se perindă...
Se duce iarna, vine primăvara Și liniștea înmugurește-n crâng, Nu le mai simt durerilor povara Și-așa îmi vine-n brațe să te strâng!
Dar mi-e un fel teamă că te-oi frânge, Și tu atât de fragedă îmi ești, Se-aude-un înger pe genunchi cum plânge, Ori tu îmi spui, de ce mă eminești?... Nicolae Nicoara Horia http://www.youtube.com/user/Pescarusolitar1/featured
Tu ştii că îmi eşti dragă Şi-aşa mereu te ştiu, Dar cine să înţeleagă Cuvântul meu târziu?
Eu nu am nicio vină, Nici chipul tău nu are, O rană din lumină Pe amândoi ne doare
Şi Dumnezeu ne ştie, Iubirea Lui ne-adună, Ce cald e-n Poezie,
Ce sfânt e împreună!...
duminică, 3 februarie 2013
♥+♥=♥ Noi sau...visul unei nopti de suflet! Ma ratacesc în cuvintele tale ca într-un ocean în plina furtuna. Pescarusi albi ti s-au oprit pe umar ca pe un tarm de liniste si caldura. Ma ratacesc în tine - cel care ascunde nemurirea ultimei clipe de iubire. Tu devii un labirint de frunze prea plecate de verde , un labirint de întrebari ... Si te numesc speranta, cântec, vis sau realitate, sublim... Toate adunate pe aceeasi scena absurda a vietii în care ne întâlnim mereu prea târziu sau prea devreme. Suntem doua umbre dar putem deveni o singura lume, un singur trup si un singur sistem solar, altul decât acesta în care ne lovim existenta de ziduri opace. Suntem lujerul de crin sau ramura de liliac, caldura si mirosul bradului de Craciun la un loc... Nimic sau...dragostea dusa la absolut, ultima clipa de nemurire, ultimul tren spre nefiinta, doua suflete...poate pereche. (Lelia Mosora)
