"El nu spunea nimic, ea era fericita ca respirau acelasi aer. Avea un simtamânt de siguranta si o încredere deplina în ea si în tot. La început fusese nelinistita de cele ce ar fi putut sa urmeze. Stia ca nu s-ar fi împotrivit la nimic, orice ar fi venit de la el era acceptat mai de mult.
-Ce faci?, întreba cu ochii închisi. Nu mai vreau sa dormi!
-Nu mai dorm. Astept.
-Ce astepti?
-Sa cresti. Îmi place sa te privesc cum cresti. Nimic, mai târziu, nu are sa fie atât de frumos ca astazi. Stai cuminte si cresti mai departe.
-Într-o zi am sa te iau in brate!
-Stiu.
-Te-ai gândit daca e drept sau nu?
-Nu m-am gândit.
-Vrei sa te gândesti?
-Nu.
-Ce stii despre mine?
-Putin.
-Ce astepti de la mine?
-Pe tine!
Cât se întindea privirea, nu ramasesera decât ei, doi oameni si-un infinit.
Acum parca erau singuri, ei doi de o parte, si tot restul lumii de alta.
Linistea....Linistea podisului! O auzea înaintând, asezându-se între ei.
- Spune-mi ca n-ai sa mai pleci niciodata!
- Acum sunt cu tine!
- Nu stiu prea bine ce simt acum; poate o arsita...parca ar fi o zi de seceta, când îti e sete si ti se usuca gâtul...Pe urma simt cerul coborând, greu si fierbinte...Pe urma simt orizontul întunecându-se, apropiindu-se, încercuindu-ma. Si vin nori negri, negri..Pe urma vad fulgerele si aud tunetele...Pe urma simt ceva ca o ploaie de vara, repede, puternica, buna..Tu esti arsita, si norii, si fulgerul, si ploaia de vara. Îmi place cum miroase dragostea ta. Miroase a argila uda si a lemn de salcâm...Daca as muri într-o zi, as vrea sa stii ca ai fost cea mai frumoasa întâmplare din viata mea..A fost un timp de dragoste, fara alta semnificatie.
Si în fumul albastru al tigarii tale, am descoperit visele mele cele mai frumoase!
- Sa nu-ti fie frica. Am sa ma întorc întotdeauna! Pâna la sfârsitul ultimului sfârsit!...
Peste tot staruiau semne de la el, si-n sufletul ei, îsi dadea seama abia acum, era plantata fiinta lui, întreaga, de nezdruncinat, cu ce avea mai rau, cu ce avea mai bun, de nedespartit. Îsi duse mâna la frunte: auzea pârâind ceva în inima, cu un sunet de copac rupt..
Era o liniste alba împrejur, linistea astrilor morti care ratacesc în univers. Si in linistea aceasta parca se auzea o vioara cântând..."
Fiul risipitor,Radu Tudoran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu