Sopteste-mi pasare-a luminii...**


...interioarelor frământate,
legenda filonului de aur
descoperit în adâncurile arcurilor de stânci,
când irişii mei
vedeau doar aerul surâzând înălţimilor
şi reţelele fine ale cristalelor născând culori,
de câte ori un fir de viaţă
scotea tâmpla firavă gustând roua dimineţilor,
ce aveau să-i fie clipe,
când sunetul naşterii devenea materie,
într-un trup de copil...


mă strecor, pasăre a luminii,
cât mai aproape de pragul zâmbetului tău...


vorbesc fulgii de dor ai penajului
primind frumuseţea clipelor în care,
tăcerea adâncă a glasului tău,
îmi îmbracă sufletul în iubire...


flacără nestinsă ai rămas...


cuvintele necuvintelor devin sclipiri de aur,
furate în colţul ochilor obosiţi de aşteptare...


mă îndeamnă firul azuriu al frunţii înalte
să mângâi aerul blând ce te înconjură...


firimituri de azimă devin mişcările tale,
când gândurile adorm,
trezind căldura cu care mă învălui,
te învălui...
surâzând timpului...


timp netrăit
în materia plină de zgomote,
de iluzii,
de inutile frământări...


o pace adâncă
adoarme pulsul minţii...


alunec în văile adânci ale luminii tale,
ascultându-ţi bătăile inimii,
modelând firele de aur ale veşniciei...
(Anne Marie Bejliu)

http://www.youtube.com/watch?v=h6FJLYxuunY
http://www.youtube.com/watch?v=8AiCNx3E0es