CASUTA DIN PADURE!!!

CASUTA DIN PADURE!!!

sâmbătă, 13 august 2011


 Iubirea dulce vals...**

Zâmbește cerul mângâiat de beznă,
În fracuri de satin luceferi ard...
Sărutul tău răsfață a mea gleznă
Gustând suav al mării umed fard.

Iubirea ne picta pe chip candoare,
Pe foi de suflet încrustând Eden...
Te regăseam în fiecare floare,
Erai parfum, culoare și polen.

Când luna cânt-al nostru vals, iubite,
Plutesc de parcă-s puf de păpădii...
Brațele-mi fug spre ore infinite
Și te adun din mii de galaxii.

Tandru ne-alint-a zorilor arcadă
Îmbrățișați, în straie de festin
Plouă cu noi pe-a fericirii stradă
Și-n roua de pe flori ne-așterne fin...

Sub tălpi, timid, mi-e străveziul voal
Ce umerii de tot mi-a dezgolit.
Zâmbind m-ai dus pe-al fericirii mal
Și pe nisipul cald, m-ai reclădit...

În spuma unui val,sorbind plăcere,
Descătușam secretele din noi.
Pe-al nostru vals, din a iubirii miere,
Gustam cu-același patos, amândoi...

Note zburdau pe portativul serii
Unindu-ne-n eternul nostru dans.
Adio-am spus tristeții și durerii
Ștergând toți norii și-al lor zâmbet fals

Revarsă cerul peste noi lumină,
Viața ni-i dar, iubirea-i dulce vals....

Mariana Eftimie Kabbout 

 http://www.youtube.com/watch?v=GvdlwoTVjSE 
 Tu si eu,ieri...**
http://www.youtube.com/watch?v=zjq8vD2-coU

 Tu si eu,azi...**
http://www.youtube.com/watch?v=m9Xy-KeomKs
 Tu si eu,maine...**
http://www.youtube.com/watch?v=UiZvnrsLSQE




Intr-o zi,la fereastra casutei din padure,in fata unei farfurii cu cartofi pai,vom privi iar vantul pictand albastrul cerului cu nori pufosi...ca atunci...mai stii?:)







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu