Asculta-voi vantul...

inimă...

când va surprinde

sămânţa florii de aur,

desprinsă din găoacea

sfântă a culorilor,

reconstruind din sunete,

necuvintele...

odată,

un scrib al versurilor tainice,

numea freamătul tău

şi al sufletului,

şi al nevăzutului:

necuvânt...

tu...

ştii să m-asculţi...

pentru că tropotul tău

sau alinarea ta îmi surâd, inimă,

de câte ori,

armăsar nestâmpărat,

mintea,

goneşte tăcerea...

şi...

liniştea adâncurilor redevine vulcan.

ard inimă, ard...

sunt flacără a timpului,

dincolo de

creşterile şi descreşterile

în care mă legeni...

copil al furtunii

şi al frunzelor toamnei

furând culorilor nobile,

pasteluri...

rămase din

zâmbetul primăverii şi al verii,

răbdarea,

mi-o port ca o cruce

a întâmplărilor...

le cioplesc

rând pe rând,

până când

aşchiile încercărilor,

dălţi fine în pumnii micuţi

ai copiilor clipă,

mă readuc în scoică...

ştii inimă?

nu sunt doar

fir de nisip spulberat,

spulberând până la istovire

viaţa...

uneori,

mă privesc din unghiul dor

al valului frumuseţii,

în reflexiile perlei

ce aşteaptă sideful,

să-i mângâie tălpile arse

de paşii timpului...

şi...

fruntea,

şi...

ochii

în care cerul...

îşi păstrează aroma tainică...

de azur...

te ascult, inimă...

pe mine,

doar bate-mă...

blând...(Anne Marie Bejliu)

http://www.youtube.com/watch?v=z7-12iJ8xTM

Mereu m-am intrebat de ce iubesc atat de mult VANTUL?

Tu mi-ai dat raspunsul:el ne inalta aripile sa pornim in zbor,unul catre altul!