Fiul risipitor.-citate

-Ce s-a intamplat?il intreba Eva.
el isi privea mainile.
-Vreau sa vad daca nu mi-a ramas aur pe degete.
-Nu e urat ce spui,dar am citit asa ceva prin carti.
-Si eu!Ba inca in carile proaste!
-Si pe urma,parul meu nu e blond.
-Are sa fie.Il simt ca isi cauta culoarea.Stii unde are sa o gaseasca?In soare!
-Daca te ascult crezi ca sunt proasta?
-Nu!esti mica!Nicio femeie nu e proasta.

-Da.ai gene lungi si ochi limpezi.Restul e fagaduinta....Peste cinci ani,nu,mai curand,peste doi,peste trei,daca am sa te intalnesc undeva,am sa te iubesc de la intaia privire.

Privind vagonetele,se intreba daca o mai emotionau.Nu!le privea cu indiferenta;prea le urmarise atata timp.Totul se tocise,ramasese doar tristetea.

Pentru ea,vindecarea avea alt inteles decat cel comun:iubise un om,el nu mai exista,altul nu putea sa-i ia locul,niciodata si cu nici un pret.

-Nu stiu sa numar anii,pana la treizeci.Trebuie sa fie tare frig pana la ei.Si nu doar frig.Trebuie sa fie si cald..si ninsori,ploi,arsite...

-Nu mi-ai spus:cand mai pot da de tine?
-nu stiu.poate am sa visez la noapte.

El nu spunea nimic,si era fericita ca respirau acelasi aer.Avea un simtamant de siguranta si o incredere deplina in ea si in tot.La inceput fusese nelinistita de cele ce ar fi putut sa urmeze.Stia ca nu s-ar fi impotrivit la nimic,orice ar fi venit de la el era acceptat mai de mult.

-Ce faci?intreba cu ochii inchisi.
De ce s-ar mai fi temut din moment ce era tot in mana lui?
-Nu mai vreau sa dormi!
-Nu mai dorm.Astept.
-ce astepti?
-SA cresti.

-Imi place sa te privesc cum cresti.Nimic,mai tarziu,nu are sa fie atat de frumos ca astazi.Stai cuminte si cresti mai departe.

I se parea ca toata fericirea ei se topise in ploaie si se ducea,cu suvoaiele cenusii,la vale,in glodul soselelor,s-o calce trecatorii n picioare,sa o slulbere automobilele.

-Intr-o zi am sa te iau in brate!
-Stiu.
-Te-ai gandit daca e drept sau nu?
-Nu m-am gandit.
-Vrei sa te gandesti?
-Nu.
-Ce stii despre mine?
-Putin.
-Ce vrei sa stii?
-Nimic.

Ei ii venea sa planga-goliciunea ii starnea durere ca pe o rana.Simti mainile lui pe talie-tot trupul avea sa-i fie o rana.Se stranse in sine.

-Ce astepti de la mine?
-Pe tine!

Cat se indtindea privirea,nu ramasesera decat ei,doi oameni si-un infinit.
Acum parca erau singuri,ei doi de o parte,si tot restul lumii de alta.

Linistea....Linistea podisului!O auzea intand,asezandu-se intre ei.

-Sa nu-ti fie frica.am sa ma intorc intotdeauna!

Dorm in el de la sase ani.Mi se pare ca mi-ai strivit toata copilaria.

Dar evanghelistul tau am fost eu!Barbatii care au sa vina dupa mine trebuie sa citeasca noul meu testament!

Ramasese goala in iarba.Era rece si atat de aproape scoarta planetei!Se racise in ere,si-abia dupa aceea incepuse prima dragoste,a celor dintai oameni..

Trebuie sa ma tin asa,inlantuita de el,pana la sfarsitul ultimului sfarsit!

Asa incepuse dragostea lor,in vagabondaj,cu oboseala si foame.Putea sa continue!Nu se duse.

-De ce razi?
-Fiindca sunt proasta si fiindca innebunesc dupa fiecare cuvant al tau@Boala pe care o dai tu nu se vindeca niciodata.Si febra ta tine tot timpul.Vrei sa mai stii si altceva?M-ai aruncat in drum si te-ai intors dupa inca doi ani si sunt innebunitadupa tine.Si daca ai sa ma arunci iar si iar si ai sa te intorci dupa o suta de ani,tot am sa te urmez.Mor dupa tine si te urasc si d-abia astept sa-mi faci ceva rau.O,nu!Sa nu te iei dupa mine!Nu vreau sa sufar din nou!lasa-ma sa ma intermez!

-Ce varsta ti-ar placea mai mult?
-Varsta cand sunt cu tine!As vrea sa am o suta de ani,doua,trei,cat au pietrele de aici,numai sa ma tin de bratul tau.

-Tu esti muzica mea!Nu vreau sa mai stiu de nicio alta muzica,inafara de tine!Spune-mi ca n-ai sa mai pleci niciodata!
-Acum sunt cu tine!

Din acel timp care se scurgea fara calendar si fara ceasornic,mai tarziu ii era greu sa-si aminteasca fapte si zile;ramanea rotunfit intr-un bloc de impresii inseparabile.Fusese un timp de dragoste,fara alta semnificatie.

Daca as muri intr-o zi,as vrea sa stii ca ai fost cea mai frumoasa intamplare din viata mea..

Si in fumul albastru al tigarii tale,am sa descopar visee mele cele mai frumoase!

-Mirosi a dragoste!

Risipeste-ma!Sunt facuta ca sa ma risipesti tu!

Oamenii pot sa se iubeasca,dar n-au cum sa se inteleaga.Nu fuge nimeni de bine,daca nu-i un rau in el,adica o nazuinta spre alt bine.Ai fost binele meu,nu fug de tine.Fiindca n-ai sa ma intelegi,accept sa ma ierti:e compromisul crestin caruia ne taram zilele.

O data taiati,lasati copacii sa-si urmeze soarta;nu incercati sa-i duceti inapoi in padure..

Sunt oameni care s-au nascut numai ca sa faca rau.Fac rau altora,isi fac rau lor;nu sunt mai milosi cu ei,decat cu altii.

O singura privire a lui putea sa darame totul,s-o arunce in deznadejdi mai mari decat altadata.

Toti oamenii care mananca din mana altuia au aceeasi privire umila,blanda si recunoscatoare,de animal mangaiat.

Bilantul existentei-era in paguba,dar n-avea de gand sa se caineze.Acceptase totul asa cum fusese,accepta ce avea sa urmeze.

Daca as fi flamanda,nu ti-as cere un leu,sa-mi cumpar un corn,daca as fi dezbracata,nu ti-as cere o suta de lei,sa-mi iau o pereche de ciorapi.Nu-ti cer nimic pentru mine;am o datorie.Vreau sa-l duc la Viena;nu se indreapta altfel.Daca ar fi mana mea,nu m-as duce.Imi trebuie doua sute de mii de lei.Nu stiu cand am sa ti-i pot da inapoi,ma inspaimanta o suna asa de mare,dar acum nu ma gandesc decat sa merg pana la capat,sa fac tot ce se poate face,oricare ar fi mijloacele,chiar umilinta si decaderea...

Tesea migalos in inima o plasa de aparare,fire de indiferenta,fire de ura...

Privind fotografia se intreba din ce ar fi putut sa-i izvorasca fericirea?Din parul sarac al barbatului,lins spre frunte,ca sa-i acopere plesuvia?Din ochii ca niste gamalii de ac,inexpresivi,tampiti,ai copilului,asezat pe piedestal ca pe o oala de noapte?Barbatul,copilul,caminul,adica linistea si statornicia;spre ele tinde orice femeie.Dar ce barbat,Dumnezeule?

Poate era condamnata sa i se intample asa,ei si celor de-o tagma,sa-si sfasaie inima si carnea,trecand din mana in mana si plangand apoi pe la raspantii,parasite,despletindu-si parul,intinzand bratele dupa alti ca sa le infioare trupul,lasandu-le pustii pe dinauntru si ducandu-se cu vantul...

Si-i era roaba,si credincioasa,nu lui,ci dragostei;prin el doar se inrolase in legiunea fara iesire a exaltatelor.

-Am fi o pereche frumoasa!zise el.De cati ani suntem impreuna?
-De vreo sase.
-Sase ani!Asta e o viata de om!Si nu te-ai saturat de mine?

-Suport orice pedeapsa,dar cu tinein brate!AS vrea sa beau o picatura din sangele tau.Cred ca e foarte dulce si aromat,ca unele vinuri italienesti.

O privea cu ochii atat de dilatati,ca irisul nu mai avea niciun contur,nici culoare,parea dizolvat in albul corneei.

-Ce simt?nu stiu bine;poate o arsita.poate ar fi o zi de seceta,cand iti e sete si ti se usuca gatul...Pe urma simt cerul coborand,greu si fierbinte...Pe urma simt orizontul intunecandu-se,apropiindu-se,incercuindu-ma.Si vin nori negri negri..Pe urma vad fulgerele si aud tunetele...Pe urma simt ceva ca o ploaie de vara,repede,puternica,buna..Tu esti arista,si norii,si fulgerul,si ploaia de vara.Imi place cum miroase dragostea ta.Miroase a argila uda si a lemn de salcam.

Primul ceai,prima sarutare,prima intamplare de dragoste,toate sunt la fel:nu poti niciodata sa le simti gustul.

-Mi-e frica.Am intalnit un om bun si n-am putut sa-l iubesc fiindca iubeam pe unul rau.Si daca ar fi iarasi doi oameni,unul bun si altul rau,tot pe cel rau l-as iubi.De aceea fug si de cei buni si de cei rai.

Numele ei,de-atatea mori framantat laolalta cu madularele,in dezlantuite clipe de dragoste,acum suna ca la nastere.Ii pierise curajul.Se vazu la lata varsta,cand avea timiditatea lui,dar poate mai multa inconstienta si facuse un juramant care daduse roade de toate felurile,cum poate avea sa dea si cel de astazi.Era responsabila,dar nu stia cu ce ar putea sa garanteze.

Am sa fiu un calau bland!N-am sa te chinuiesc!La noapte am sa ma gandesc la tine si am sa rad,cum n-am mai ras la paisprezece ani!Si fiindca mi-ai dat prilejul sa simt putina fericire,iti fagaduiesc sa fiu cel mai dulce calau din viata ta!

In vis, viata e tesuta cu aur si cu argint.Pe urma,cand ne trezim,trebuie as ne facem armuri de otel,ca sa nu fim zdrobiti!

Un obiect mic,de metal,pe care el il purtase pe toate drumurile,lasa deschisa oricand o usa in existenta ei.Vedea covorul udandu-se,apa ajunsese la parchet,avea sa-l pateze,parchetul pe care abia il curatase.Tot ce abia curatase,avea sa se pateze iar.

-Ti-e foame?Vrei sa mananci ceva?
El ii apuca umerii;si mainile lui tremurau.
-Mi-e foame de tine!

-Trebuie sa-mi dai viata inapoi!Mi-ai luat-o cand aveam paisprezece ani;te-atunci ratacesc dupa tine,ca umbra ta. Cand te-nchini,ma inchin si eu,fara sa vreau;cand razi,rad la fel,cand gemi,ma doare aici ceva.Intr-o vreme,daca mi-ai fi spus ca la miezul noptii,in locul lunii are sa rasara soarele,as fi stat ca o proasta noaptea intreaga la geam si l-as fi asteptat sa rasara.
-Eva,daca ti-as fi spus eu ca soarele rasare la miezul noptii,sa stii c-ar fi rasarit;n-ai fi asteptat degeaba.

-Vreau sa stai cu mine.Tu ai douazeci si cati de ani?
-Si sase.
-Cand au trecut?
-In lipsa ta.
-Dar arati ca o fetita de saisprezece.
-De paisprezece!

Acum ca as sti tot alfabetul tau,n-ar trebui sa mai silabisesc.Sa nu ma pedepsesti ca te-am chinuit atat pana sa-l invat.Vino,lasa-ma sa te citesc!

Ce-o sa se aleaga din tineretea ta?Au sa te bage in transee,sa te umpli de noroi,sa te naclaiesti de sange,au sa te napadeasca paduchii!Oare o sa mai poti avea ochii albastri cand ai sa te intorci,dupa atatea orori?

Cea mai mare primejdie pentru om e fericirea,spunea din senin;cine tine la demnitatea lui trebuie s-o mitralieze de departe.

Peste tot staruiau semne de la el,si-n sufletul ei isi dadea seama abia tarziu,era plantata fiinta lui,de nezdruncinat,cu ce avea mai rau,cu ce avea mai bun,de nedespartit.Isi duse mana la frunte;auzea paraind ceva in inima,cu un sunet de copac rupt..

Dincolo de zidurile prabusite,in curtea casei lovite in plin,intre peretii cazuti,pe fondul altor ruine care se duceau inainte,pana la orizontul faramitat si de acolo cine stie cat,statea drept in picioare,un piersic inflorit,fluturandu-si gratios,pe gri,ramurile cu petale roz.

Era o liniste alba imprejur,linistea astrilor morti care ratacesc in univers.Si in linistea aceasta parca se auzea o vioara cantand !

 http://www.youtube.com/watch?v=UP5U8IGqN_8