CASUTA DIN PADURE!!!

CASUTA DIN PADURE!!!

sâmbătă, 19 martie 2011

DORULE… IAR M-AI INVINS

VINO-N TIMPUL MEU...

Iar El a zis lumii:
Aş vrea să vă ofer totul,
Dar nu pot!
Pentru că nu mai am nimic.
S-a frânt TOT...
IN EA!

De ce te lupţi cu mine?
Oh, cerule... timpul meu a stat.
Pe unde ai lăsat visele să se stingă?
Nu eşti în timpul meu...
Aleargă spre mine şi ucide-l
E vremea verdelui.

***
Pe lângă inima mea au trecut visele
Am oprit marea lângă stânci
Şi am aşteptat.
Timpul s-a împreunat la capete.
Era un obicei trist,
Neajunsului.
Dar să vă aşez puţin albastru
Şi
Poate puţin amor sărat,
În locul inimii.
Oaste de aripi rotinde n-au ştiut
Dansul unui minut în plus,
Când ai ajuns prea târziu.
Cum să vă spun...
Despre şi dinspre
Poveşti întârziate,
Toate ale Lui.

Pe lângă inima mea au trecut fluturi.
Aveau culoarea safirului cocoţat de cer
Şi pe margine,
Vedeţi voi...
El se alinta ca un evantai adus timid
Ochiului care m-a văzut.
Ştiţi cum eram?
Aveam roşeaţa unui soare
Ucis de nopţi timpurii.
Eram mică şi mare laolaltă.
Un şi Unul
S-au aşezat grăbiţi la pieptul meu.
Aşteptau.
Cum să va spun...
I-aş fi ales pe amândoi,
Dar...
El în mâine mă aştepta,
Revenindu-i.espre El.
Oaste de fluturi mii s-au împrăştiat.
Despre şi dinspre...
Uitasem să vă spun cum s-au aşezat
Pe o frunză de vişin.
Erau cercuri de foc în jurul
Unui sau Altui,
Sau
Nimănui...
Cercuri de albastru rotund,
Rece şi alunecos trăgându-mă,
Celui.
Cum să vă spun...
Era un Cineva cu manşete ruginii
La capete butoni de ceară şi zahăr
Mirosea a răşină şi frunze.
Un şi Unul
Câte puţin din fiecare.


Azi e nunta fluturilor,
Unui El.
Despre şi dinspre...
Uitasem să-i prind de manşete
Timpul lui în al meu.
Mi-a zis:
Uite cum creşte albul neprins,
Când...
Pe la buzunarul meu ai umblat,
Furându-mi clipa.
Mi-ai prins-o-n păr, minţindu-mă
Cu venirea ta.
Ce primăvară târzie am aflat,
Pe inelar obosit de cercuri.
Azi Unul,
Măine Unui,
Ieri Un.

Mă aştepta inima sub acoperişul
Unei grădini în formă de El.
Era o căsuţă cu patru ferestre
Tic-tac...
Unul câte Unul,
S-au adunat în mijlocul meu.
Timpul a rămas în urmă.
Mi-ai ieşit în faţă cu nebunia
Unui şi Altui...
Acum,
Când mi-ai făcut casă în inimă
Să nu-mi mai ieşi!

Celestine




http://www.youtube.com/watch?v=Ahpz0giPYQk

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu