Albastru pescarus...Nichita

1. Pe cerul limpede si poate lung
Albastru pescarus ma cheama,
Simt o durere ca nu pot sa-l ajung,
Desi tot sufletul ma-ndeamna.
2. As vrea sa zbor,cand fluturii se nasc
Luminii dandu-i forme de culoare,
Robia lantului in care zac
S-arunce-n jur miresme ca de floare.
3. As vrea sa simt lumina dimprejur
Sa zbor nemarginit spre cer,
A vietii pasari de azur
Sa urce-naltul cat mai sper.
4. E vis acesta ? ... nu pot spune ...
Nu m-am trezit si poate nici nu vreau,
Plutesc deasupra clipelor nebune
Ce-n derularea lor amara ma orbesc.
5. Te-ai ratacit ! De ratacirea e un scop in sine
Mi-au dat raspunsul pasari ce zburau,
Imensul cer iar norilor revine
Oprind in ei lumini ce coborau.
6. Cand obosit m-aplec peste ruine,
Acelasi inceput imi pare greu,
Tu pescarus al zilelor senine
De ce nu-mi poti zbura mereu ?
7. L-am intrebat, si nu vrea sa-mi raspunda,
Din nou am sa astept sa plece norii,
Si-l voi urma sau poate-l voi visa din umbra,
Pe-albastrul pescarus ce va aduce zorii.

http://www.youtube.com/watch?v=nUZz8zscHdQ

Ce bine ca esti!

E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, pâna când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

http://www.youtube.com/watch?v=E30DuiI82Rw
 

Ploaie în luna lui Marte!

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

http://www.youtube.com/watch?v=qNC-MHrERrA

 

La multi ani ,NICHITA!!!

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nichita_St%C4%83nescu
http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/s/nichita-stanescu-8zudtzd/