CALATORIA UNEI PERNE ... (Maya)


Iti mai amintesti cum ne-am cunoscut?
O zi de vara tarzie cu miriste deasupra ochilor, era doar în bataia genelor, apoi mi s-au asezat încet primele licariri. Erai toata numai zâmbet si bucurie când te-ai aruncat navalnic spre mine, ca o fiara devorându-si prada.
Si totusi... atâta liniste dupa usa care avea sa deschida prietenia unei perne.
Cum arata ea?
Svelta si stângace, mi-a spus sec: "Visez India".
Cu gândul la o perna de marimea unui tufis de zmeura, abia mjind, s-a ridicat de la masa si mi-a strigat din toti plamânii: "Mi-e dor de mare".
Desigur ca întelegeam setea ei si dorul de apa, eram atât de aproape de ochii care ma acopereau cu atâta viata, mai ca ma sufoca cu atâta nebunie si culoare.
Cum sa refuz gândul ca pernuta aia se vroia într-un tren jegos si lenes ce-mi survola tâmpla într-un ticait surd.
Am suflat peste timp în goana unei papadii secundare, când însa mi-a intrat minutarul în ochi, am simtit cum ma preling în sens invers...
Eram înapoia mea.
M-am uitat la ceas buimaca de-atâta trecere în gol.
- N-avem timp, i-am zis, prinzând din zbor dorinta nebuna sa plec departe, cât mai departe de orice.
- Avem, mi-a raspuns. Nu ne luam bagaje cu noi, luam doar o perna si ne suim în tren.
Ma uitam minunata de-atâta curgere în dorinta ei.
O perna...
Oh, da... cum sa uit asa ceva, perna aia era totul.
O luam cu noi, era micuta, nu ne împovara, n-aveam grija ei... si-apoi, pe ce am fi asezat capul?
Râdeam în hohote când ne-am aruncat în primul taxi si am pornit spre nicaieri...
Ne mirosea a mare.
Cum e sa mergi pe linia ferata cu spatele la drum, cu fata spre bezna si sa începi sa cânti în spatele vietii. Imagineaza-ti ca nu te aude nimeni, lumea nu întoarce capul când îti creste nebunia în brate. 
O nebunie blânda, calda, moale, de culoarea toamnei salbatice si ploioase.
În loc de fulgi, nebunia ta avea miros de sare si dor nebun de goliciune si tipat. Era o nebunie surda de vara târzie, pe care o strângeai la piept si o tineai ascunsa de privirile celor care mergeau cu mâinile la spate, ignorându-te.
Apoi puneai capul pe coltul ei, visând...
...mai tii minte la ce visam?
o casuta la malul marii,un nuc,o gradina plina cu frunze,
o palarie portocalie si un caine...
Toate le-am adunat în brate si am fugit.
- Stai! mi-ai strigat, abia rasuflând, ducând mâinile spre inima. Am uitat pernuta, ne întoarcem.
- Nu mai avem timp, luam alta perna când ajungem la mare.
- Nu, nici sa nu te gândesti... Ma întorc sa iau pernuta!
Am privit-o cum se agita în toate directiile, un vulcan de emotie si energie mi se rafrângea în brate... 
Ar fi fost un gol infinit sa o las asa,  fara a îmbratisa pernuta aia.
Era timpul ei,visul ei
dorul ei nebun de casa,
era o perna care-i vorbea despre casa si mine...
Am vazut-o când intrase într-un magazin, avea privirea aruncata peste toate rafturile.
Cauta...
- Nu va suparati, aveti cumva o perna?
- Nu e un magazin de perne aici.
- Dar va rog, orice om are o perna, platesc cât e nevoie... trebuie sa gasiti una.
Vânzatoarea era un personaj creat ca pentru scenariul asta. Avea o privire serioasa, potrivita pentru rolul ei tacticos de a vinde dulciuri.
Se ridicase de pe scaun câteva secunde, apoi aplecându-se deasupra lui, începu sa caute ceva.
Pe scaun erau asezate 3 pernute egale ca marime, saracacioase si perimate, pline de praf.
A ridicat-o pe prima, apoi pe a 2 a si i-a întins-o abia pe a 3 a.
- Cred ca asta vi se potriveste, a spus scurt.
- Cât costa?
- Nu costa nimic, sper sa va fie de folos.
Ca si cum universul îsi facuse treaba, mai ca însfacase perna din mâinile femeii care o privea siderata dar gânditoare, întrebându-se: "la ce Dumnezeu i-o fi trebuind o perna"?
Cu o forta de neimaginat se desprinse de tejghea, de parca toate fortele cerului complotase împotriva pernei aleia, iesise din magazin fericita si-ntr-un tipat prelumg de bucurie ma luase în brate:
- Acum putem merge la mare! Avem perna...
 Nu era o perna oarecare, avea culoarea unei scoarte de copac, aspra ca niste crengi uscate care i se încolacisera de brate, întepenindu-i-se acolo.
 Era perna ei, dorinta ei de a se desprinde de lumile ce o rastignisera într-un dor cumplit de casa.
O perna care-i amintea de mirosul sarat si iritant al marii, o perna care-i aducea bucuria unei nebunii nemaistiute de nimeni... acea perna care-i vorbea cu toata minunea unui secundar oprit.
Era perna fara timp care calatorea cu ea peste tot... mare, scioci, nisip, rasarit, ticaitul sinelor de tren, pescarusi, eu...
Alerga cu picioarele prin apa... râdea zgomotos cu buzele tuguitate într-o grimasa autentica.
Era... Ea si odata cu Ea, pernuta ei sifonata si murdara, trecuta prin atâtea mâini, clipe, nori de fum...
O bucata de pamânt i se agâtase desupra crestetului si cu bagajul gata de drum, desenând cerului ochi, nas si gura... mi-l aruncase-n brate, apoi desena o casa care ne astepta pe amândoua sus, departe de privirile oamenilor.
Un dor nebun i se prinsese de inima, luând forma unei perne.
Mi-a zis atunci: "Vezi Mia... oamenii astia nu stiu sa îmbratiseze o pernuta, daramite o fiinta vie."
Ea venise doar sa ma anunte ca acolo, în lumea ei acoperita de lanturi si maini pictate pâna la podea, era o bucata de suflet ce i se culcusise-n brate, cu capul asezat pe o perna, foarte aproape de inima ei.
O tinea strâns la piept când calatorea printre privirile oamenilor si nu-i dadea drumul pâna la destinatie.
Era pernuta ei cu miros de sare ce-ti lacrima de sub miristea genelor, de vroiai sa i-o smulgi din piept.
Era în forma de nuc, la marginea marii, lânga o gradina plina cu frunze, o palarie portocalie si un câine.

http://mihaelacelestine.blogspot.com/