Gandind iubirea...

Iubesc,
iubirea safirului
care îmi dăruie seninul.
Am iubit,
iubirea ploilor
care mi-au stins zborul.
Am iubit
vârful crestelor
care mi-au sfâşiat aripile,
în plin zbor
spre vârful speranţei
Iubesc umbrele,
în tăcerea lor
alinând,
freamătul sufletului.
Iubesc,
spiritul ametistului,
sfera magică înghiţind,
fulgerele răului.
Ascuţit ţipăt ecoul îl stinge.
Susur de ape,
licăriri de lumină
printre frunze lucioase,
rotund fugind în noapte,
odată cu vântul.
Dintre toate iubirile,
singurătatea salciei
cu degete ramuri
alunecând pe unde,
este cristalul smuls
din negura clipei.
Orbită de valuri,
pământul îl cheamă
susurându-şi iubirea…(Anne Marie Bejliu)




http://www.youtube.com/watch?v=PAirTfdEOqc
http://www.youtube.com/watch?v=K4SFqGHsI_o
E minunat sa fii...

E minunat
să fii grăunte al vieţii,
pe câmpul larg al forţei firii,
crescând în frageda tulpină,
a florilor de gând şi visuri.

E minunat
să fii sămânţa,
din care creşte mândru ramul,
arbore sfânt, falnic al vieţii,
sub pavăza Divinităţii.

E minunat
să fii iubirea!
Să ştii că porţi în tine iarba,
crescând sub paşii val de ape
să creşti spirală de dreptate.

E minunat
să fii aripa,
zborului spre lumina pură.
Creasta s-atingi,
să fii cunună sau,
floare larg deschisă în soare.

E minunat
să vrei culoarea clară
senin deschisă,
construind un univers-
mii de petale în purpuriul dens.
Dorinţa de a fi un tot,
lumină clară.(Anne Marie Bejliu)
Din ochii tai...

     Din ochii tai,
apele curg visuri
închise-n picaturi,
cristale fine,
neslefuite de culori,
adâncuri mute.
Ele vibreaza,
simt cum cresc în fire,
patrund cuvântul,
explodând în sensuri,
curgând alene
pe carari de munte...
În urma lor,
ramâne mângâierea
în pasi de vals,
alene arcuind,
fiorul unui gând senin
purtat de soapte...
Din profunzimi de miez,
le-aud venind.(Anne Marie Bejliu)